profet in tara sa
Sunt adeptul convins al unui potcovit modern, atat in aplicatiile sale, cat si in noutatea de ustensile, materiale folosite intru protejarea unei copite de cal . Si azi modern inseamna potcoave in aluminiu, cu insertie otel, placi amortizoare de silicon, o sumedenie de tratamente care mai de care mai performante si frumos ambalate, pentru toate betesugurile unei copite, crampoane mobile tungsten pentru teren umed sau uscat, uscat si profund, uscat si dur, …samd .Si in fiecare an apare ceva nou si daca vrei sa ramai performant in fata clientilor si a concurentei , ai tot interesul sa te pui la curent . Asta nu e o mare problema , distribuitorii si producatorii , o data ce au adresa si telefenul tau in baza de date …au ei grija , ca sa nu mai zic ca exista un sindicat de potcovari ce organizeaza congrese nationale si un campionat europeean de marechalerie.
Modern inseamna ca , nu mergem cu calul la potcovit ci vine Mohamet la cal , cu masina echipata in atelier , cu forja pe gaz si nicovala , o serie de numere de potcoave clasice si orthopedice incarcate in permanenta . Modern inseamana o stransa colaborare de pe picior de comun respect intre potcovar, veterinarul specializat in cai si proprietar .
Ma rog, modern, modern, insa stiu foarte bine ca principiile de baza a unui potcovit igienic, care respecta biomecanica unui picior de cal si toate elementele implicate(oase,tendoane,muschi,vase de sange si nervi ) au fost observate si enuntzate déjà cu trei secole in urma …si pe cu cata nerabadare rasfoiesc catalogul 2010 de la Eurofers de ex . la fel fac cu o lucrare veche de 100 de ani .Si ultima oara am cazut peste « La Marechalerie »semnata de E.Lavalard si aparuta la 1919 !!Si am fost socat sa vad ca traiesc si mi-i se intampla aceasi poveste 90 ani mai tarziu, de data asta in Romania . O sa incerc sa traduc si sa adaptez parti din capitolul « Potcovitul de la sate ».
« …exista totusi o diferenta intre potcovitul unui cal de sport (numit la epoca resp.de lux),a cailor de tractiune de la oras, fata de caii de agricultura .
Pentru primii, dupa cum am vazut, exista o grija si un finisaj, care nu este neaparata necesar pentru ceilalti, dar aceasi economie care o cautam pentru caii de tractat trasuri, este indispensabila pentru ultima categorie . Ceea ce face dificil potcovitul azi la sate, este lipsa potcovarilor de calitate, care se indreapta de preferinta catre orase.
Am observat de asemenea putine cunostiinte in acest domeniu din partea crescatorilor si cultivatorilor.
…
Caii de agricultura poarta un feraj conservator, si din economie, este rar reinoita.Cele doua mari reprosuri aduse ferajului, este greutatea enorma a potcoavelor si timpul considerabil pe care il lasam sa treaca intre doua feraje . Greutatea mare a potcoavei, prezinta inconvenientul de strica peretele copitei, si de a jena in alurile normale de deplasare . Cand al doilea repros adus, acela de a nu reinnoi potcovele destul de des, prezinta inconveniente grave, aplomburile se strica, copita se strange in partea anterioara, apar incasteluri, crapaturi in perete si hematoame, etc…Agricultorii dau vina pe potcovar in acest caz, dar trebuie sa le reamintim ca este in parte vina lor, sa nu ignore grija care trebuie data unei copite si sa incurajeze potcovarii de calitate sa ramane la tara… »
Cand am decis sa devin potcovar ma aflam la o rascruce de varste,si cu o situatie profesionala destul de clara,insa am dorit intotdeauna sa fac ceea ce ma fascinat in copilarie,locul de unde eram de nelipsit ori de cate ori…atelierul de potcovar fierar din cadrul unui CAP romanesc.Si acum visam , incarcand avid atatea notiuni de biologie si rupand bratele pe nicovalele franceze,sa duc tot ce invat aici, inapoi in tara mea…si apoi m-am trezit.
Traducerea din Lavalrd se intampla la inceput de secol trecut, bumul mecanic era in plina ascensiune, primul si al doilea razboi mondial, calul de agricultura era in scadere , ca sa atinga punctul cel mai de jos catre anii 60, deci cam intr-o jumatate de secol .Eu m-am intors dupa un an de zile in satul meu stiind ca sunt in jur de 50 cai de tractiune…am gasit zece !!!80% au disparut intr-un an de zile !!!vanduti,macelarie,salam italian, nu stiu…Si cei care au ramas …calului meu, dragul meu armasar nonius,ramas in grija tatalui meu,nu i-au fost schimbate potcoavele de 6 luni de zile !!!Doar vreo doi trei ciobani mai aveau o pereche de cai, si inca doi nostalgici care repetau an de an ca o sa ii vanda . La ce bun, terenurile sunt arendate unui mari ferme, si johndiierele fac toata treaba a sute de cai intr-o ora . Nu mai sunt cai, nu e bai, in schimb sunt pline crasmele. Potcovar unul singur, din tata in fiu, trei generatii pe o raza 50 kilometrii, si acesta sezonier in agricultura in Germania, ca sa poata traii.In rest alti doi trei carpaci improvizati .
Incep sa vina la potcovit, sunt singurul care potcoveste a l’anglaise (nu imi tine nimeni piciorul calului) cu un atelier-vehicol, ma deplasez si acasa la om, fac preturile acceptabile, si ofer si garantie de doua luni, ma confrunt cu aplomburi imposibile, denaturate de potcovit anterior, cu crampoane vidia sudate grosier, potcoave ingreunate si deformate de sudura, din insuficienta de crampoane filetante, improvizez din suruburi si piulite, sunt platit in branza, ceapa si mai rar un miel, si toata lumea vrea ca sa dureze daca nu sase luni, cel putin un an potcovitul ! Incerc sa le spun cum si ce trebuie, publicul e cam distrat iar poate eu prea tanar sa fiu ascultat.Asa ca dezamagit, ma tac, si ma inclin sa dau din ce in ce mai multa dreptate lui Nicolas Babin care nu potcoveste in satul si regiunea sa din aceleasi motive . E prea complicat, petreci mai mult timp la pregatirea potcoavelor decat la paraj si batutul in cuie, iar rezulatul nu este multumitor . Si vad bine ca nu o reusesc sa imi castig existenta asa . Si visez la vechii mei clienti occidentali care pun sfintenie pe decizia ta . Sunt eu potcoavar nu clientul ! Impaca mielul si varza,daca poti.
Incerc in cluburi, mi-i se spune ca daca vreau sa imi castig traiul din cai trebuie sa ma duc la Bucuresti, si dragul meu suflet provincial se sperie doar la numele capitalei . Incerc in Ardeal din centru ecvestru, in pensiune care detine cai de drumetie, in cluburi carora greu le gasesc adresa, de la Timisoara la Cluj, via Deva si Sibiu,trecand prin Targu Mures,si Sighisoara, fac demonstratii, ba pentru clienti, ba intr-un festival medieval .Sezonul nu e bun, e iarna si competitiile incep tarziu,piata e luata de Akos sau de Nicolas Babin, alte cluburi au trimis un groom sau un monitor la doua saptamani de curs de potcovarie, orgzanizat de Worldhorsehealthfare, de catre englezi…un potcovar se face in trei ani de ucenicie si o continuua perfectionare, nu in doua saptamani !!
Nu vreau sa fiu pesimist, dar pentru mine concluzia e clara, calul de la sat, de tractiune pentru carutze sau aratul campului,transport produse agricole, in Romania a avut un efectiv in scadere in colectivizare, si un retur enorm in democratie, din obligatia supravietuirii in zonele rurale, dar azi e pe cale sa se stinga repede si sigur, o sa il vedem foarte rar poate in ecomuzee daca o sa existe vrodata asa ceva, sau in fotografii, si o sa fim nostalgici dupa bunicii care ne astepatau la gara cu caii inhamati, din nume de familie ca Rotaru, Selaru, Geambasu o sa ramana doar numele,targurile de animale din ce in ce mai rare si mai mici, iar oamenii care o sa iti poata spune ce inseamna roib sau murg, rari.
Cat despre calul de agrement,depinde mult de crestera unei clase sociale de mijloc, potentialul este foarte mare, insa in faza embrionara, si in afara de cateva cazuri, facut putin profesional, daca nu dupa ureche, cluburile prea mici cu personal subcalificat, reglementarile legale inexistente, agentiile de turism care propun drumetii calare putine.Dimpotriva sper ca se va dezvolta atat de rapid pe cat decreste calul de la sat.
Aventura mea in tara mea de bastina isi incheie primul episod dupa sase luni, ma intorc in Franta,in asteptarea unei situatii mai bune.